Get the Flash Player to see this player.
Flash Image Rotator Module by Joomlashack.
Biserica Sf. Nicolae Dorohoi
Biserica Armeneasca Sf. Gheorghe Focsani
Casa Memoriala Tudor Arghezi Bucuresti
Biserica Reformata Belin Covasna
Biserica Sarbeasca Ciacova
.
| Despre noi |
|
|
| Wednesday, 05 April 2006 | |
|
Institutul Naţional al Patrimoniului este o instituţie publică de importantă naţională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii si Patrimoniului Naţional, finanţată din venituri proprii si din subvenţii de la bugetul de stat. Institutul Naţional al Patrimoniului a fost înfiinţat ca instituţie publică în baza dispoziţiilor art. II pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr.1410/2009 privind reorganizarea unor instituţii aflate în subordinea Ministerului Culturii si Patrimoniului Naţional. Activitatea institutului se desfăşoară în conformitate cu normele legale care dispun înfiinţarea acestuia, cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1258/2001 privind organizarea si funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului cu modificările si completările ulterioare, cu prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare si ale celorlalte prevederi legale incidente. Potrivit obiectului de activitate, componentelor şi structurii de organizare, Institutul Naţional al Patrimoniului are următoarele atribuţii principale: a)
gestionează, în condiţiile legii, fondurile destinate cercetării,
expertizării şi executării lucrărilor de consolidare-restaurare şi
punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Naţional de
Restaurare a Monumentelor Istorice, finanţat de la bugetul de stat,
prin bugetul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional; b)
administrează, în numele Ministerului Culturii şi Patrimoniului
Naţional, monumentele istorice intrate cu orice titlu în proprietatea
statului, altele decât cele administrate de alte instituţii publice;
propune promovarea de proiecte şi programe de revitalizare a acestora,
realizarea de parteneriate sau prin concesionare, dare în folosinţă
gratuită ori închiriere, în condiţiile legii; c)
fundamentează, în conformitate cu normele privind creditarea, elaborate
de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi aprobate prin
hotărâre a Guvernului, necesarul de credite; stabileşte priorităţile şi
evaluează documentaţiile prezentate de persoanele de drept privat în
vederea obţinerii de credite fără dobândă, cu dobândă redusă sau cu
dobândă legală, pentru efectuarea de lucrări de protejare la
monumentele istorice deţinute; d)
gestionează, prin acordarea de credite în conformitate cu prevederile
lit. c), sumele provenite din aplicarea timbrului monumentelor
istorice, precum şi din alte surse cu aceeaşi destinaţie, obţinute în
condiţiile legii; sumele încasate din rambursări de credite şi plăţi
din dobânzi se utilizează în sistem „revolving”, cu acelaşi scop; e)
gestionează Registrul operatorilor economici din domeniul protejării
monumentelor istorice, precum şi procedurile şi mecanismele de
autorizare şi înscriere în acesta, în conformitate cu metodologia
aprobată prin ordin al Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional; f)
elaborează, potrivit strategiei Ministerului Culturii şi Patrimoniului
Naţional, şi supune spre aprobare acestuia, Programul naţional de
restaurare şi asigurarea atribuirii contractelor de proiectare şi
execuţie a lucrărilor de restaurare, conservare, protecţie şi punere în
valoare a obiectivelor cuprinse în acesta, potrivit legii; g) verifică şi propune spre avizare, potrivit legii, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările contractate; h)
asigură asistenţa tehnică de specialitate pentru Ministerul Culturii şi
Patrimoniului Naţional în domeniul organizării activităţii de protejare
a monumentelor istorice; i)
elaborează reglementările privind conţinutul-cadru al documentaţiilor,
tarifarea acestora, executarea lucrărilor, organizarea achiziţiilor
publice, contractarea şi decontarea lucrărilor; j)
propune Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional iniţierea de
acte normative în domeniul protejării monumentelor istorice; k)
propune Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional proiecte de
formare a specialiştilor în domeniul protejării monumentelor istorice; l)
asigură fundamentarea ştiinţifică a deciziilor şi a avizelor Comisiei
Naţionale a Monumentelor Istorice privind clasarea şi evidenţa
monumentelor istorice, intervenţiile asupra acestora, precum şi în
zonele lor de protecţie; m) elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse a fi incluse în lista patrimoniului mondial; n) elaborează şi actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România; o)
administrează fondul documentar al monumentelor istorice, care
cuprinde: arhiva, fototeca, fondul cartografic şi biblioteca, care sunt
proprietatea publică a statului român; p)
gestionează Registrul specialiştilor, experţilor şi verificatorilor
tehnici, precum şi procedurile de atestare şi înscriere în acesta, în
conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii
şi patrimoniului naţional; q)
elaborează normele şi metodologiile specifice pentru domeniul
monumentelor istorice, care se aprobă prin ordin al ministrului
Culturii şi patrimoniului naţional; r)
gestionează, în condiţiile legii, fondurile destinate inventarierii,
elaborării normelor şi metodologiilor pentru monumente istorice; s)
editează Revista monumentelor istorice şi Buletinul monumentelor
istorice, precum şi alte publicaţii de specialitate, pe orice tip de
suport, şi comercializează materialele privind protejarea şi punerea în
valoare a monumentelor istorice; ş)
colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale Ministerului
Culturii şi Patrimoniului Naţional şi cu instituţii de specialitate în
activitatea de inventariere şi de cadastru a monumentelor istorice; t)
poate declanşa procedura de clasare a bunurilor imobile şi a bunurilor
imobile aflate în pericol şi poate elabora dosarele de clasare conform
Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor
istorice, aprobate prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului
naţional; ţ)
elaborează proiecte de valorificare prin turism cultural a monumentelor
istorice, precum şi a zonelor de protecţie a acestora şi propune în
acest sens colaborarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
cu ministerele şi autorităţile de resort; u)
organizează şi participă la manifestări ştiinţifice, naţionale şi
internaţionale, în domeniul protejării monumentelor istorice. v)
îndeplineşte si alte atribuţii în vederea realizării obiectului său de
activitate, cu aprobarea Ministerului Culturii si Patrimoniului
Naţional, potrivit legii. Institutul
Naţional al Patrimoniului elaborează, potrivit strategiei Ministerului
Culturii şi Patrimoniului Naţional, şi supune aprobării acestuia Planul
Naţional de Restaurare (PNR) şi asigură atribuirea contractelor de
proiectare şi execuţie a lucrărilor de restaurare, conservare,
protecţie şi punere în valoare a obiectivelor cuprinse în acesta,
potrivit legii (HG 1258/2001). Planul Naţional de Restaurare este
principalul program al Ministerului Culturii si Patrimoniului Naţional
prin care se alocă fonduri provenite de la bugetul de stat pentru
lucrări de restaurare a patrimoniului arhitectural din România. Numărul
mare de obiective care necesită intervenţii urgente de consolidare a
structurii de rezistentă, restaurare a componentelor de arhitectură sau
artistice, comparativ cu sumele alocate de la bugetul de stat si
nesemnificativa participare la cofinanţarea lucrărilor de către
proprietari a determinat conceperea si utilizarea de noi criterii
pentru stabilirea priorităţilor in finanţarea lucrărilor din Programul
Naţional de Restaurare.
|
Ordin 2220/2007
| ||||



